Aloe – Aloe sp.

Utilizări tradiţionale Aloe vera este o plantă de deşert cunoscută de cel puţin 6.000 de ani, din timpul faraonilor egipteni, al romanilor, în zona europeană, şi al incaşilor, în America de Sud, fiind apreciată pentru proprietăţile sale terapeutice, profilactice şi cosmetice. În Egiptul antic, planta purta numele de sângele zeilor (aluzie şi la conţinutul în …

Aloe – Aloe sp. Read More »

Leurdă – Allium ursinum

Utilizări tradiţionale În medicina populară produsul vegetal este utilizat pentru proprietăţile sale carminative şi antibacteriene în tratamentul disfuncţiilor gastrointestinale, respectiv al dispepsiilor. La noi în ţară ceaiul din frunze de leurdă se administra ca diuretic în tratamentul unor boli renale, ca depurativ, în timp ce frunzele proaspete erau consumate primăvara sub formă de salată, ca …

Leurdă – Allium ursinum Read More »

Usturoi – Allium sativum

Utilizări tradiţionale Usturoiul este apreciat din vechime atât ca plantă condimentară, cât şi în terapeutică. Se cultivă încă din anul 3500 î.Hr. în Egipt, cioplitorii de marmură evrei care lucrau la piramide primind o raţie zilnică de usturoi pentru a se menţine sănătoşi şi a nu se îmbolnăvi de malarie. În Grecia antică, bărbaţii bogaţi …

Usturoi – Allium sativum Read More »

Ceapă – Allium cepa

Utilizări tradiţionale Ceapa reprezintă din vremuri imemoriale un aliment apreciat în întreaga lume. Herodot pomeneşte o veche inscripţie existentă pe marea piramidă a lui Keops care menţionează că s-au plătit 1.600 de talanţi de argint pentru a-i aproviziona pe muncitori cu ceapă, usturoi şi ridichi în timpul construirii piramidei. Specia a fost cultivată pe valea …

Ceapă – Allium cepa Read More »

Pir – Agropyron repens

Utilizări tradiţionale În medicina populară, rizomii de pir se utilizau pentru obţinerea unor infuzii care se administrau ca diuretic în afecţiunile inflamatorii ale căilor urinare inferioare şi în prevenţia calculozei renale. Decoctul sau rizomul de pir plămădit în ţuică se lua în hidropizie, iar în zona Beiuşului se folosea în combinaţie cu vâsc şi frunze …

Pir – Agropyron repens Read More »

Turiță mare – Agrimonia eupatoria

Utilizări tradiționale Turiță mare este o plantă medicinală cu utilizare mai limitată, locală, ea fiind recomandată în medicina tradițională românească în tratamentul tăieturilor și al rănilor, ca hemostatic. În acest scop planta era plămădită în rachiu sau spirt. De asemenea, din tulpini se prepara ceai care se bea în loc de apă, pentru gastrită, ca …

Turiță mare – Agrimonia eupatoria Read More »

Castan sălbatic – Aesculus hippocastanum

Utilizări tradiționale În medicina tradițională se foloseau cândva infuzii sau extracte din frunze în tratamentul tusei, artritei și al reumatismului și totodată intrau în compoziția unor asocieri pentru obținerea de ceaiuri destinate tratamentului varicozei. Scoarța de castan este astăzi rareori folosită, chiar și în medicina tradițională, dar până la începutul secolului XX era considerată un …

Castan sălbatic – Aesculus hippocastanum Read More »

Rușcuță de primăvară  – Adonis vernalis

Utilizări tradiționale Planta este cunoscută și utilizată în medicina tradițională încă din Evul Mediu, la noi în țară rădăcinile fibroase pisate și plămădite două-trei zile în rachiu fiind folosite contra migrenelor. Aceeași plămădeală, uneori obținută cu adaos de floare de liliac, se administra în hernie, în timp ce în medicina veterinară, la animalele care sufereau …

Rușcuță de primăvară  – Adonis vernalis Read More »

Obligeană  – Acorus calamus

Utilizări tradiționale În medicina tradițională europeană, decoctul de obligeană se folosea în tratamentul unor afecțiuni gastrice, dar și al răcelii și răgușelii, în acest din urmă caz, sub forma extractului hidroalcoolic pentru gargară. De asemenea, tinctura de obligeană se asocia preparatelor care combăteau căderea părului. Datorită mirosului aromatic, plăcut și ușor amar, se folosea și …

Obligeană  – Acorus calamus Read More »

Omag – Aconitum sp.

Utilizări tradiționale Încă din Antichitate era cunoscută toxicitatea deosebită a omagului, astfel încât, când Linne i-a dat denumirea științifică binară, s-a referit la această proprietate: Aconitum provine de la cuvântul grecesc akoniton, care înseamnă „fără praf” și se referă la o victorie ușoară în înfruntările dintre gladiatori, în care învingătorul termina lupta în picioare, fără …

Omag – Aconitum sp. Read More »